sâmbătă, 31 martie 2012

Desfunda ca sa curga bine !

Dezvoltarea fara precedent din ultimii ani a zonelor adiacente oraselor noastre a condus la ridicarea unor adevarate mici cartiere cu case individuale, unele dintre ele plasate chiar in plin camp, la distante apreciabile fata de ultima linie de utilitati pe care primariile locale le pot pune contra cost la dispozitia cetatenilor.

Daca reteaua de energie electrica a fost prima conditie pe care a trebuit constructorul sa o indeplineasca si fara de care nimeni nu ar fi cumparat vreodata o locuinta in aceste zone, atunci cand vine vorba despre alte retele edilitare, lucrurile stau cat se poate de rau.

Infrastructura este ca si inexistenta, drumurile de acces sunt in tarana de ani la rand, reteaua de gaz in unele locuri inca nu a fost definitivata, iar serviciile de salubritate ajung si preiau contracte cu mare greutate.

Pe langa toate acestea, proiectantii stiind ca nu vor avea sanse de reusita doar cu vederea spre padure sau spre un camp gol care ar aduce linistea mult dorita de catre proprietari, au recurs la folosirea, de acum a binecunoscutului sistem de preluare si depozitare a apelor uzate dintr-o locuinta, fosa septica. Este usor de imaginat ca fara acest demers, nimic nu s-ar fi cumparat vreodata.

La prima vedere detinerea un spatele curtii a unei astfel de instalatii nu este ceva iesit din comun, atat timp cat proprietarul are permanent in vedere contractarea periodica a unor servicii vidanjare pentru golirea sistemului. Operatiunea in sine nu comporta niciun fel de problema pentru un serviciu specializat de vindajare bucuresti, care isi ofera disponibilitatea de a efectua lucrari profesioniste in zonele adiacente orasului. Cu siguranta ca este mai mult decat oportuna abordarea in a solicita un contract cu o astfel de firma specializata, pentru a elimina orice risc in ceea ce priveste folosirea in conditii optime a intregului sistem de canalizare si stocare a apelor uzate de care dispuneti.

Este bine sa intelegeti ca un sistem de canalizare nu este doar o simpla conducta, chiar daca ne referim la o casa individuala unde s-ar putea presupune ca lungimea retelei de canalizare este suficient de mica si simpla ca sa nu creeze probleme. Oriunde este folosita apa in asociere cu instalatiile sanitare si de bucatarie, conductele instalatiei de canalizare vor fi supuse mereu unui permanent proces de colmatare a interiorului acestora. Simpla depozitare a particulelor fine de murdarie, in timp creaza depuneri care nefiind preluate de scurgerea apei uzate vor dezvolta mirosuri greu de suportat, ca sa nu mai vorbim despre riscuri bateriologice.

Nu o data vi s-a intamplat ca in zona baii sau a oricarei scurgeri obisnuite a unei chiuvete din casa sa simtiti un miros greu. Este evident mirosul unor conducte de canalizare care necesita o spalare. Si pentru aceasta problema puteti apela la servicii canalizare, prin care veti obtine o spalare cu jeturi puternice de apa sub presiune ce vor indeparta orice urma de depunere.

In paralel cu spalarea conductelor se va proceda si la o desfundare canalizare care se realizeaza concomitent cu procedura de spalare a conductelor chiar incepand din interiorul casei in imediata apropiere a instalatiilor sanitare.

Oricat de neplacut in aparenta ar parea tot acest proces, nu trebuie sa va faceti niciun fel de griji deoarece toate operatiunile sunt asigurate de catre tehnicieni specializati in servicii canal, care dispun de echipamente mecanizate dedicate acestui tip de operatiuni de desfundare canal.

Mai curand este util sa aveti in vedere solicitarea unui serviciu de vidanjare pe care sa-l asigurati intr-un regim tip abonament sau contract permanent, pentru a lasa deoparte orice grija ca intr-o buna zi un eveniment extrem de neplacut s-ar putea produce. Printr-o simpla cautare online veti putea gasi cu usurinta un serviciu de vidanjare ieftina, dar care va fi realizat cu concursul unor tehnicieni profesionisti si a unor utilaje performante.


desfundare canal, desfundare canal

vineri, 30 martie 2012

Instalator Bucuresti – montaj panouri solare

instalator bucuresti are o multitudine de atributii in diverse domenii: de la schimbarea unei tevi pana la executarea unor lucrari de santier. Cu totii iubim natura si mediul in care traim. Fiecare dintre noi isi alege modul de alimentare cu apa, cu energie electrica si termica. Unii merg pe calea naturala, altii prefera energia artificiala. Depinde de noi ce ne dorim si ce simt al raspunderii avem fata de cei din jur. Sunt oameni care se mai gandesc si la mediu si care, practic, nu se pot bucura de ceva ce ar putea afecta natura. Cei din aceasta categorie apeleaza la panourile solare atat in ceea ce priveste energia electrica cat si cea termica. Panourile solare fotovoltaice transforma  energia  de la soare in energie electrica. Panourile solare termice transforma energia solara in energie calorica, in caldura.  Acestea reprezinta o sursa alternativa de energie spre deosebire de variantele clasice utilizate de toata lumea. Principalul avantaj al panourilor solare este faptul ca sunt foarte economice, reduc intr-un procent destul de mare costurile incalzirii unei locuinte sau a alimentarii acesteia cu energie electrica.  Sunt recomandate si in cazul cladirilor care nu sunt foarte bine izolate; sunt extrem de eficiente si in astfel de cazuri. Panourile solare termice practic capteaza  printr-un colector cea mai mare parte din energia solara si o transforma in caldura. Energia termica, fie este stocata, fie este utilizata - cum ar fi pentru obtinerea apei calde.  Elementul central al unui panou solar este colectorul. In scop termic, panoul solar este prevazut cu un rezervor unde este stocata energia solara. In functie de anotimp, depinde cat de repede panoul solar incalzeste apa si la ce temperatura. Vara cand ziua este mai lunga apa se incalzeste mai repede, la o temperatura mai mare. Iarna lucrurile stau un pic diferit pentru ca ziua fiind scurta si temperaturile scazute, apa se incalzeste mai greu. Acesta nu ar trebui sa fie un inconvenient; ar trebui sa aproximam  lunar cam care ar fi cantitatea de apa de care avem nevoie in activitatile pe care le desfasuram pe acasa.  Sistemul de montare este unul simplu si usor. instalator bucuresti este specializat in executarea unor astfel de lucrari.   Panourile solare se monteaza pe acoperisuri. Cu cat casa este mai inalta, cu atat este mai bine, energia solara este mai bine captata de catre colector. instalator bucuresti efectueaza aceste lucrari de montaj in conditii de maxima siguranta si eficienta. In cazul panourilor care au rezervorul la exterior instalator bucuresti trebuie sa faca legatura intre instalatia de tevi cu apa calda si apa rece si panou.  In cazul celor care au boiler in interior, procedeul este altul.  Este foarte important ca panoul sa fie montat corect. instalator bucuresti  cunoaste mecanismul de montare al acestor sisteme economice.  Ele se monteaza pe acoperisul locuintei in directia sud, sud-vest. Este indicat ca locul in care este montat panoul sa nu fie umbrit, sa fie cat mai expus la soare  pentru ca eficienta acestuia sa fie maxima. Se monteaza inclinat, in asa fel incat sa formeze un unghi de 450.  Panourile solare sunt de diferite dimensiuni si marimi in functie de model. Oamenii care apeleaza la aceste dispozitive isi reduc costurile lunare la anumite utilitati. Energia de la soare este valorificata in scop productiv, omul beneficiind si de caldura si de energie electrica.  Aceste dispozitive in cazul unei temperaturi ridicate nu prezinta risc de incendiu. Se recomanda folosirea tevilor din cupru la instalatia acestor sisteme. Panourile sunt prevazute cu tuburi din sticla. In cazul in care unul se arde, se poate inlocui cu usurinta. instalator bucuresti  este pregatit in acest domeniu atat pentru a da un sfat cat si pentru efectuarea procesului propriu-zis de montare.


instalatori centrale termice, instalator centrale termice

joi, 29 martie 2012

Replacing your faucet

 

 

Although at first glance many would find replacing a faucet  a little bit overwhelming you would be surprised to hear that it’s actually a fairly simple job if you just act with patience and caution.

Luckily the new faucet models are manufactured specifically to be easy to install so, even if your old faucet is broken and urgently needs replacing, or you just want redecorate a bit , you can easily do it yourself and you will be done in no time.

 

First thing you need to do is to make sure you choose a right faucet that suits your sink and covers the old mounting holes. If you’re not pretty sure what model to choose you should go with an adjustable faucet designed to fit many types of sink.

 

With the new item acquired, grab your tool box and start disassembling the old faucet carefully , so you don’t damage the sink. Don’t forget to shut off the water supply first , or you will flood the place. Also after shutting of the water supply open the faucet and allow it to drain and release any pressure. You will find the shutoff valves underneath the sink and you can turn them off. Remember though that  they only ever get used when you need to replace the washer on a faucet, or when replacing the faucet. As such, its not unexpected that they might be a little siezed up. So don’t force them to hard or they could break.

 

After that, remove the old faucet. Basically, faucets are mounted in one of two ways-Bottom mount faucets are removed from above. For these, the handles and escutcheons must be removed to get to the nuts which secure the faucet in place. Top mount faucets are held in place by nuts located underneath the sink, and must be removed from below. The nuts may be loosened using waterpump pliers or a special basin wrench. The basin wrench is necessary when the area in which the nut is located is too tight to allow the use of pliers.

Disconnect the water supply lines. If you choose not to replace the lines, disconnect them from the faucet only. If you choose to replace them, disconnect the lines from the shutoff valve. Actually, you might as well change them now since you are going to the trouble of replacing the faucet. It could save you an extra trip under the sink later.

 

 

If it is an old sink and the nuts are rusted or corroded in place, apply penetrating oil and allow it to work into the threads before trying to remove the nuts.

 

Before installing the new faucet, you might  apply plumbers\' putty around its base. Install the new faucet assembly into mounting holes located in the sink. With the new faucet assembly in position, place washers and nuts on assembly\'s mounting studs under sink and hand-tighten them carefully, making sure assembly is in proper position and any gaskets are correctly aligned. Then further tighten nuts with basin wrench.

 

That being done, is time to take it for a test.

 

Turn on hot and cold water supplies to fixture. Run both hot and cold water full force to clear supply lines and to check fixture for leaks. If there\'s any evidence of leakage check the pipes and make sure everything is firmly tightened and pay attention especially to the supply lines since you might find most of your problems there


plumbers solihull, gas engineers

Calculatoare second hand de cea mai buna calitate

Calculatoareok.ro va ofera calculatoare second hand de cea mai buna calitate.

CATEGORII de PRODUSE

Gama de produse second hand comercializate este variata:

  • sisteme
  • monitoare LCD
  • sisteme complete office (calculator+monitor+imprimanta)
  • componente PC
  • laptopuri
  • componente laptop
  • imprimante
BRANDURI

Calculatoarele existente in stoc sunt fabricate de firme cu renume mondial, precum:

  • Fujitsu
  • HP
  • Dell
  • IBM
  • Samsung
  • NEC

Calculatoarele au procesoare de cea mai buna calitate:

  • Intel Celeron
  • Intel Pentium 4
  • Intel P4HT
  • Intel Dual Core
  • Intel Core 2 Duo
  • AMD Semprom

Puteti achizitiona monitoare LCD cu diagonala de 15, 17 sau 19 cm ale unor branduri, precum:

  • Samsung
  • Dell
  • LG
  • HP
  • Acer
  • Belinea
  • ViewSonic
  • Samtron

De asemenea, puteti opta pentru un laptop. Oferta este variata, in functie de nevoile fiecaruia. Astfel, veti gasi laptopuri cu diagonala de 12, 13, 14 sau 15 inci, produse de aceleasi marci renumite.

PRETURI IMBATABILE

Preturile sunt accesibile, in raport cu calitatea produselor. 

PROMOTII

Calculatoareok.ro ofera numeroase pachete promotionale, demne de luat in considerare!

De exemplu, un pachet format din sistem + monitor poate pleca de la 299 lei!

Monitoarele LCD pot fi achizitionate cu numai 179 lei!

Pretul unui laptop poate varia intre 589 si 899 lei.

Imprimantele au preturi avantajoase cuprinse intre 129 si 269 lei.

Un pachet complet format din calculator+monitor+imprimanta are pretul cuprins intre 519 si 599 lei!

GARANTIE SI CALITATE

Toate calculatoarele second hand au garantie de 12 luni!

Prin urmare, produsele second hand pot fi la fel de bune ca si cele noi. Daca un calculator este second hand, nu inseamna ca este vechi sau defect. Calculatoareok.ro isi asuma responsabilitatea pentru toate produsele comercializate. De aceea, garantam calitate pentru toate serviciile prestate. Toate calculatoarele si accesoriile IT sunt verificate de catre echipa noastra.

Mai mult, dupa expirarea termenului de garantie oferim asistenta si service, toate la un pret foarte mic!

Toate produsele pot fi vizualizate prin camera web sau prin intermediul pozelor cu rezolutie mare. Astfel, veti avea o certitudine in privinta produsului cumparat.

 

 

 

 


calculatoare second hand, calculatoare sh

How Long Can a Person Live Without Food?

It has the ability to cure stomach aches, skin problems, gastro-intestinal problems. Medicinal experiments depict that turmeric might show possible benefits with Alzheimer's disease, arthritis, youth leukaemia.

Turmeric is nature's most effective healer since 2500 many years. When combined with cauliflower that prevents prostrate cancer and prevents advancing of breast area cancer. It helps in weight reduction, and for this reason is consumed being a tea in Japan. This is the natural liver detoxifier, a healthy pain-killer and has shown considerable results in reducing the side-effects on the chemo drug - Paclitayel.

Where health is regarded an asset for some sort of nation, turmeric comes with immense medicinal value to aid man. It can be studied either in powder or in pill form. Probably the most recently found out selling point of the turmeric is that this enhances brain derived neutrophic (BDN) issue, which supports nerve growth.

Beauty : the feminine world considers it an asset and is constantly striving to enhance it and maintain it. When it relates to beauty care and cosmetics turmeric is no less in that field too. Juice of tender turmeric enhances glow with skin. It reduces this growth of body hair, and gives a delicate, fair, smooth skin texture and consistancy. It reduces spots, smears and pigmentation. It acts being a natural sunscreen, as it contains THC (tetrahydrocurocuminoids) - the industry powerful antioxidant.

It has a whole lot of traditional value too : a Bengali marriage is incomplete but without the ritual of 'gaye holud' - the location where the bride and the groom themselves are bathed with turmeric substance and water. For Pongal turmeric is utilized as a decorative motive. In the south the poor families use dried turmeric tied in a string as the 'thali' necklace with regard to marriage.

Turmeric can be a poor fabric dye used in coloring mainly Indian saris. It helps deter ants, it helps keep crocodiles and snakes gone. It can be used as an effective medication at times of snake-bites. It is utilized for Chemical Acid Alkali checks and Boric Acid test. In fact, turmeric is even used to plug radiator leaks within water-cooled radiators. Turmeric Advantages are innumerable!!!
.
For as long as I can remember this question of "How Long Can a person Live Without Food? " has been on the mind of people. Whether they ask the question as part of a serious scientific process or casually ask the question in passing conversation, people are fascinated with issues that relate to self-preservation, survival, together with existence. It's hard-wired in to our genetic code, I do believe, as with every creatures who live with the constant impulse to survive, increase, keep going -- from generation to help generation.

Within answering the question associated with "How Long Can an individual Live Without Food? " there are actually very few clear and cut answers. For a large extent an answer to the question depends upon matters of physiology. Contributing factors include genetic makeup foundation, age group, pounds, hydration, or anything else. For example, if both were presented without food, abdominal muscles overweight or obese people can out live somebody of normal weight.

Aside from those people struggling to help survive involuntary crisis circumstances, through the entire ages people have submitted themselves to starvation to get a myriad number of motives -- political, commercial, and religious


healthdesigns code, healthdesigns coupon

miercuri, 28 martie 2012

VIDEODeputatul Mihail Boldea a revenit in Romania. Inalta Curte a confirmat mandatul de arestare a acestuia. Boldea va fi dus in arestul IPJ Galati

Deputatul Mihail Boldea a fost adus marti in tara, el ajungand la ora 12.55, pe aeroportul Otopeni, cu o cursa KLM de la Amsterdam. El a fost preluat de  o escorta a Politiei si dus la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Instanta suprema a confirmat mandatul de arestare preventiva emis in lipsa, in 22 martie, pe numele deputatului, acesta fiind apoi dus in arestul IPJ Galati. Decizia de arestare preventiva a fost contestata cu recurs, care va fi judecat in 2 aprilie la Completul de cinci judecatori al instantei supreme.

Mandatul de arestare preventiva emis pe numele lui Boldea va fi pus in executare pe o perioada de 30 de zile, de marti, 27 martie, pana pe data de 25 aprilie. Decizia este definitiva. Boldea va fi incarcerat in arestul IPJ Galati.

Mihail Boldea este acuzat ca este liderul unui grup infractional care se ocupa cu inselaciuni imobiliare, prejudiciul fiind de peste 1,5 milioane euro. Pe 17 martie, el a parasit teritoriul Romaniei cu o masina si in ziua urmatoare a ajuns in Turcia, de unde a luat o cursa de avion si a ajuns in Kenya. DIICOT a solicitat ICCJ arestarea preventiva a deputatului, dupa care el a fost dat in urmarire internationala.




Ora 18:55 Recursul lui Mihail Boldea la decizia de arestare se judeca pe 2 aprilie

Ora 17:40
ICCJ a confirmat mandatul de arestare a lui Mihail Boldea. Unul dintre avocatii sai a precizat ca deputatul va fi dus in arestul IPJ Galati.

Mihail Boldea a fost scos din sala de judecata si urcat in duba de politie pentru a fi dus la Galati inainte ca instanta sa anunte decizia in sedinta publica.

Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, Mihail Boldea a cerut instantei ca decizia sa fie anuntata in sedinta nepublica, intrucat nu vrea fie fotografiat sau filmat.

Ora 16:45 Avocatul lui Mihail Boldea a iesit din sala si a declarat ca judecatorul urmeaza sa se pronunte in circa 50 de minute.

Avocatul a precizat ca Mihail Boldea nu a facut nicio declaratie in fata instantei si ca de altfel, procedural, nici nu era obligat sa faca acest lucru.

Acesta a sustinut ca deputatul este obosit, ca nu a mancat de 24 de ore si nu a dormit de alte 72 de ore.

"El in permanenta a declarat ca este nevinovat. Nu a fugit din tara, procurorii din Galati stiau de plecarea sa, de altfel au si emis un mandat de ascultare a telefonului pentru 48 de ore.

Noi am cerut ICCJ ca dosarul sa fie preluat de structura centrala a DIICOT, pentru ca nu mai avem incredere in procurorii din Galati. Clientul meu a spus ca este dispus sa dea declaratii instantei la recurs", a explicat avocatul.

El a adaugat ca deputatul Boldea va fi dus cel mai probabil in arestul Politiei Galati.

Ora 16:30 Tot astazi a fost judecat si dosarul Ritzi, pe care Boldea o condamna vehement, de la tribuna Parlamentului, in momentul in care procurorii DNA au cerut aviz de perchezitie pentru fostul ministru al Tineretului.

Dosarul Ritzi a fost amanat pentru data de 9 aprilie.

Ora 16:00 "Bidiga", acuzat in dosarul Boldea: I-am dat un lant de aur ca garantie

Tot marti, la ICCJ s-a judecat recursul celor sase arestati din dosarul Boldea. Unul dintre ei, Lazar Stefan, zis "Bidiga", le-a transmis ziaristilor o declaratie de presa si le-a povestit cum a ajuns sa fie implicat in acest dosar.

El a povestit ca in 2004 a fost condamnat la 10 ani de inchisoare cu executare pentru trafic de persoane si a fost eliberat in 30 ianuarie 2012.

In timp ce era inchis, a luat legatura cu Mihail Boldea, caruia i-a cerut sa il ajute sa-i scoata de sub sechestru un apartament. Respectivul apartament fusese pus sub sechestru de instanta in 2004, cand fusese arestat.

Lazar Stefan a precizat ca, la doua luni dupa ce a luat legatura cu Boldea, deputatul i-a adus o hotarare definitiva si irevocabila care ii atesta ca apartamentul nu mai este sub sechestru.

Dupa ce a fost eliberat, pe data de 30 ianuarie, a fost contactat de procurorii DIICOT care i-au spus ca hotararea judecatoreasca este falsa.

In data de 16 martie, a fost retinut de DIICOT Galati si pus sub invinuire pentru spalare de bani, fals si constituire de grup infractional organizat.

"Arat ca eu personal, din puscarie, nu am putut face niciun fals si niciun grup infractional. Eu am platit 10.000 de euro pentru acea hotarare, nu eram nebun sa dau bani ca sa-mi cumpar puscarie mie si rudelor mele. Mi-au fost de-ajuns acei sapte ani de detentie prin care nu as mai dori la nimeni sa treaca prin ce-am trait eu", scrie el, in acesta declaratie distribuita ziaristilor.

"Bidiga" spune ca a avut incredere in Mihail Boldea, avand in vedere ca acesta era avocat si erau din acelasi oras.

In timp ce era in puscarie, Mihail Boldea i-ar fi cerut bani pentru scoaterea apartamentului de sub sechestru. Acesta i-ar fi spus, potrivit declaratiei sale, ca nu are bani dar ca ii poate da lant de aur ca ca garantie, iar Boldea ar fi acceptat.

Ulterior, Lazar Stefan i-a platit 10.000 euro in 2007 dar sustine ca nu a mai vazut inapoi lantul de aur.

Acesta a povestit ca la inceputul lunii martie a fost contactat de avocatul Boldea, dupa ce dosarul a fost facut public, care l-a asigura "sa stea fara grija, ca acea hotarare e perfect valabila".

"Mi-a spus ca dosarul in cauza e razboiul lui cu procurorul Carare", a comentat Bidiga.

Ora 14:20 Sedinta de judecata pentru confirmarea mandatului de arestare a fost suspendata pana la ora 15:15.

Sedinta de judecata se tine in camera de consiliu, ceea ce inseamna ca presa nu are acces la dezbateri, aceasta fiind o practica stabilita prin lege la mandatele de arestare in prima instanta.

Conducerea ICCJ a decis sa restrictioneze accesul ziaristilor in zona unde se afla sala in care este judecat Mihail Boldea.

Ora 13:40 Mihail Boldea a fost adus la Inalta Curte de Casatie si Justitie

UPDATE Ora 12:55 Cursa KLM de la Amsterdam, in care se afla Boldea, a aterizat la Bucuresti. O escorta a Politiei l-a preluat pe deputat si l-a dus direct la Inalta Curte, unde i se va verifica identitatea si i se vor intocmi formalitatile de incarcerare.

Duminica, Mihail Boldea s-a prezentat la Consulatul Romaniei din Kenya, unde a solicitat asistenta, avand in vedere ca stia faptul ca fusese emis un mandat international de arestare pe numele sau.

El a plecat din Nairobi luni, la ora 22:30, aterizand la Amsterdam marti, la ora 5:40.

Dupa o escala de trei ore si jumatate, s-a imbarcat la ora 9:15, la bordul unei aeronave KLM Royal Dutch, urmand sa aterizeze la ora 13:00.

La Aeroportul Henri Coanda va fi preluat de la baza aeronavei de o escorta si dus la instanta suprema, apoi va fi dus la arestul Politiei Capitalei.

"Urmare a demersurilor autoritatilor judiciare nationale, precum si a altor institutii cu responsabilitati si cu sprijinul autoritatilor din mai multe state, s-a procedat la punerea in executare a mandatului de arestare preventiva, emis la data de 22 martie 2012, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe numele inculpatului Boldea Mihail", precizeaza DIICOT.

Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) judeca, marti, recursul celor sase arestati in cazul deputatului galatean Mihail Boldea referitor la o frauda de peste un milion de euro, dar si al procurorilor DIICOT privind lasarea in libertate a altor doua persoane cercetate in acest dosar.

Deputatul Mihail Boldea s-a predat la Consulatul Romaniei din Nairobi, capitala Kenyei, a transmis TVR Info, citand surse judiciare. Aparatorul lui Mihail Boldea, George Moloman, a confirmat pentru postul de televiziune ca acesta "s-a prezentat" duminica seara la consulat unde se afla de mai bine de 16 ore. Avocatul a declarat ca deputatul doreste sa revina in tara, fie insotit de autoritatile romane, fie singur. Atat avocatul lui Boldea cat si fratele lui au subliniat faptul ca deputatul nu s-a predat, ci s-a prezentat.

Amintim ca procurorii DIICOT au cerut miercuri seara arestarea preventiva in lipsa a lui Boldea, pe care il acuza de constituire a unui grup infractional organizat si inselaciune cu consecinte deosebit de grave. Cererea a fost judecata si admisa joi de instanta suprema.

marți, 27 martie 2012

DIICOT: Deputatul Mihail Boldea a fost ARESTAT si va ajunge ASTAZI in tara

stirileprotv.ro Deputatul Mihail Boldea urmeaza a fi adus in tara in cursul zilei de marti si va fi prezentat instantei supreme, in vederea confirmarii mandatului de arestare preventiva, informeaza DIICOT.

Deputatul Mihail Boldea va fi adus, marti, cu o cursa KLM de la Amsterdam, care aterizeaza la Bucuresti la ora 13.00, o escorta a Politiei urmand sa-l preia si sa-l duca direct la Inalta Curte, unde i se va verifica identitatea si i se vor intocmi formalitatile de incarcerare.

Duminica, Mihail Boldea s-a prezentat la Consulatul Romaniei din Kenya, unde a solicitat asistenta, avand in vedere ca stia faptul ca fusese emis un mandat international de arestare pe numele sau.

Astfel, Boldea a plecat din Nairobi luni, la ora 22.30, aterizand la Amsterdam marti, la ora 5.40. Dupa o escala de trei ore si jumatate, el s-a imbarcat la ora 9.15, la bordul unei aeronave KLM Royal Dutch, urmand sa aterizeze la ora 13.00.

La Aeroportul Henri Coanda va fi preluat de la baza aeronavei de o escorta si dus la instanta suprema, apoi va fi dus la arestul Politiei Capitalei.

Deputatul Mihail Boldea a declarat, luni seara, ca spera sa ajunga cat mai repede in Romania, sustinand ca in tara se poate apara in fata "abuzurilor" la care este supus, el lansand acuzatii la adresa procurorilor DIICOT Galati, care instrumenteaza cazul sau si care "incalca legea".

Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) judeca, marti, recursul celor sase arestati in cazul deputatului galatean Mihail Boldea referitor la o frauda de peste un milion de euro, dar si al procurorilor DIICOT privind lasarea in libertate a altor doua persoane cercetate in acest dosar.

In 16 martie, judecatorii Curtii de Apel Galati au admis propunerea DIICOT si au emis mandate de arestare preventiva pe numele a sase persoane, respectiv Elena Petrea, secretara cabinetului de avocatura al lui Mihail Boldea, Alexandru Bogdan Boza, fost membru PDL, Tudorel Vranceanu, Sava Lucian Mirica, Carmen Mirica si Stefan Lazar.

De asemenea, fostul subprefect de Galati Aura Luchiniuc si avocata Mihaela Bolboceanu au primit interdictia de a parasi localitatea. Decizia a fost contestata la Inalta Curte de Casatie si Justitie, care se va pronunta marti.

luni, 26 martie 2012

Oportunitatea afacerilor printre romani in uk

Diversificarea posibilitatilor de a porni o afacere poate crea oportunitati pe care le veti putea multiplica in folosul dumneavoastra, chiar si in cazul in care pe piata interna nu aveti un spatiu de desfacere pe masura asteptarilor. In general la ora actuala afacerile de mica anvergura sunt de departe cele mai profitabile, deoarece nu implica costuri prea mari cu salariile sau locatiile de productie.

O amploare insemnata au conoscut micile afaceri sezoniere care aduc participantilor profituri bune ce acopera costurile si asigura pentru extrasezon un surplus pentru mentinerea si demararea a inca unui ciclu in anul urmator. Este vorba despre recoltarea fructelor de padure, care sunt la mare cautare mai ales printre locuitorii tarilor care nu beneficiaza de acest dar al naturii.

O destinatie care ar putea deveni cu adevarat insemnata este Regatul Unit, unde ati putea trimite pentru vanzare aceste produse. Si cum cea mai rapida cale de comunicare si informare este internetul, incercati sa luati legatura cu romani online uk, care ar putea sa va puna la dispozitie informatii pretioase despre aceasta posibilitate.

Faptul ca romanii in uk s-au constituit intr-o comunitate bine legata, nu face decat sa va ajute si sa va apropie de o sursa de informatii si interconectari cu alti antreprenori care ar putea fi dispusi sa angajeze o afacere cu dumneavoastra. In anii care au trecut, toate aceste relatii s-au consolidat si au rezistat timpului in special datorita aprecierii pe care toti acesti romani in uk au primit-o din partea localnicilor. Este evident ca totul s-a realizat cu multa munca, cinstita si facuta ca la carte, aprecierile punandu-se ca si caramizile unei case, an dupa an.

O alta modalitate prin care ati putea sa va faceti cunoscuta afacerea si dorinta de a incepe o legatura contractuala cu parteneri din Regat, este accesarea si postarea de anunturi uk, care vor putea fi citite de catre un numar mare de romani uk. Cum este bine stiut ca legaturile intre oameni se nasc chiar si intr-o clipa, nu ezitati sa faceti aceasta informare intr-un mod cat mai detaliat, aratand toate posibilitatile pe care le puneti la dispozitie pentru a intra intr-o astfel de afacere.

Nu este exclusa posibilitatea de a gasi chiar romani in uk, care sa aiba deja pornita o legatura cu parteneri din tara si care au dezvoltat o piata de desfacere pentru produsele dumneavoastra. Cu siguranta ca va fi cu mult mai usor sa patrundeti si sa descifrati toate demersurile pe care va trebui sa le faceti, avand practic un interlocutor care a trecut de multa vreme prin acest proces.

Cel mai important lucru de care trebuie sa tineti seama este acela de a va asigura ca veti putea onora in totalitate obligatiile pe care le veti asuma, in sensul cantitatilor contractate pentru trimitere in Regat. Este elementul esential care va constitui piatra de temelie pentru afacerea dumneavoastra. Cuvantul dat de romani in uk, echivaleaza cu increderea care v-a fost acordata, iar de aici toate activitatile vor decurge corect si profitabil pentru ambele parti.

Exemplul pe care vi l-am prezentat este doar unul dintre multe alte puncte de plecare pe care le-ati putea lua in considerare in demararea unei afaceri care sa treaca granitele tarii prin produse exportate in Regat. Trebuie doar sa intretineti o legatura cat mai apropiata cu romanii in uk, care va vor informa despre diferite segemente ale pietii din Regat care ar putea fi cucerita la propriu cu produsele romanesti care au o caliate net superioara altora.

Odata pornita o astfel de afacere, veti incerca sa impuneti cat mai multa preocupare pentru fiecare produs care pleaca catre destinatie, doar astfel in scurta vreme rezultatele si cererile vor fi pe masura.


romanii in uk, romani in uk

Tribunalul Bucuresti a admis intrarea in insolventa a Newsin Media

Tribunalul Bucuresti a admis, in urma cu doua saptamani, intrarea in insolventa a agentiei Newsin Media, detinuta de Realitatea Media, relateaza Pagina de Media. Cererea a fost facuta in 2010 de agentia France Press.

Cabinetul individual de insolventa Dumitru Silvan Gavenea a fost numit de Tribunalul Bucuresti drept administrator judiciar. Potrivit instantei, agentia Newsin Media nu poate sa dispuna de conturile sale "fara un ordin al judecatorului sindic sau al administratorului /lichidatorului judiciar, obligatia de instiintare a bancilor revenindu-i administratorului/lichidatorului judiciar", relateaza sursa citata.

sâmbătă, 24 martie 2012

Popovici si-a implinit un vis: a inscris pentru prima data pe stadionul “Dan Paltinisanu”

stirileprotv.ro Atacantul timisorean a debutat acum cinci ani pentru prima echipa a lui Poli. A mai dat goluri pentru alb-violeti, insa doar in deplasari, iar aseara a reusit sa sparga gheata la Timisoara, intr-o zi speciala.

Alex Popovici a marcat primul gol al meciului Poli– Alro Slatina, încheiat cu scorul de 2-0. Atacantul are 23 de ani, s-a născut ÅŸi a crescut la TimiÅŸoara, iar faptul că a marcat pentru prima dată pe stadionul „Dan PăltiniÅŸanu” înseamnă mult pentru el.

“Mi s-a împlinit una dintre dorinÅ£ele pe care le aveam, aceea de a marca pe acest stadion minunat ÅŸi sunt foarte fericit. Suporterii mi-au scandat ÅŸi numele, aceasta era o a doua dorinţă a mea, de când eram mic ÅŸi veneam aici la meciurile lui Poli. E un moment unic. Dedic golul familiei mele, care este alături de mine tot timpul ÅŸi, nu în ultimul rand, acestor minunaÅ£i suporteri, care sunt alături de noi”, a declarat Popovici după meci.

Fotbalistul a recunoscut că ÅŸi jucătorii sunt la fel de nedumeriÅ£i ca ÅŸi suporterii în ceea ce priveÅŸte viitorul clubului. “Se apropie sfârÅŸitul, vine 31 martie ÅŸi aÅŸteptăm să se facă ceva. Noi încercăm să ne facem datoria pe cât putem. AÅŸteptăm să facă ÅŸi autorităţile ceva, să se facă primul pas, pentru că nu merită nimeni, nici noi, nici oraÅŸul, fanii, să nu avem o echipă frumoasă. Nici noi nu ÅŸtim mai multe decât apare în presă, pentru că nu ni se spune. AÅŸteptăm să fie bine. Noi, când jucăm, nun e gândim că aÅŸteptăm să vină cineva să ne ajute. Jucăm pentru noi, pentru oraÅŸ ÅŸi pentru culori, iar după meci e normal să ne gândim ÅŸi la ce va urma”, a declarat Alex Popovici.

Dan PăltiniÅŸanu ar fi împlinit 61 de ani

Popovici a marcat primul său gol pe stadionul timiÅŸorean într-o zi specială. Fostul căpitan al lui Poli, cel după care a fost botezată arena pe care joacă alb-violeÅ£ii, Dan PăltiniÅŸanu, ar fi împlinit în ziua jocului 61 de ani. Galeria lui Poli a afiÅŸat, în repriza a doua, un banner pe care scria “Pălti, nut e-am uitat”.

 

 

vineri, 23 martie 2012

Un proiectil A EXPLODAT la Iasi. Doi copii, in stare grava

stirileprotv.ro Incident sinistru la Iasi. Doi adolescenti au fost mutilati pe viata, dupa ce vineri, intr-o clipa de inconstienta, s-au jucat cu un proiectil din Al Doilea Razboi Mondial, pe care l-au gasit pe un camp.

Baietii in varsta de 15 ani plecasera de la scoala inainte de sfarsitul orelor.

Au descoperit bomba intr-un sant, iar unul dintre ei a trantit-o, moment in care s-a produs bubuitura. In secunda imediat urmatoare unul si-a pierdut o mana si a fost ranit la abdomen, iar celalalt a suferit multiple fracturi la picioare.

Cu putin timp inainte, Stefan si Vasile, care fugisera de la cursuri ca sa se joace, tineau in maini obuzul. Bucatile de schije i-au mutilat, iar suflul exploziei le-a smuls hainele.

In jur pamantul s-a imbibat de sange. Chemati de vecini, parintii baietilor au incremenit. Cand au ajuns acolo ranitii erau constienti si au apucat sa spuna ce s-a intamplat.

Medicii au facut tot ce au putut sa le aline suferinta celor doi baieti. Un elicopter SMURD i-a dus la un spital din Iasi. In urma, martorii dramei erau in stare de soc.

Stefan, baiatul aflat in starea cea mai grava, care si-a pierdut o parte din brat si are abdomenul zdrobit, se afla de peste cinci ore in sala de operatie, dar medicii nu pot spune deocamdata daca va supravietui.

Prietenul sau a suferit fracturi la picioare si este acum la terapie intensiva. Ar putea ramane insa cu sechele pe viata.

Record istoric! Primul site de telefon mobil care atinge 100.000 de vizite intr-o zi: M.SPORT.RO

stirileprotv.ro Dupa ce miercuri, 21 martie, m.sport.ro a fost primul mobisite din istorie care a trecut de 90.000 de vizite, joi, 22 martie, a depasit pragul incredibil de 100.000 de vizite.

 

Sport.ro sparge record dupa record pe piata siteurilor de telefon mobil! Liderul detasat din noiembrie 2010 si pana in ziua de azi in clasamentul publicat de SATI, m.sport.ro a atins joi 22 martie recordul istoric de 104.730 de vizite intr-o singura zi si ramane singurul mobisite din istoria masurata a audientelor din .ro care a trecut de 70.000 de vizite.

Numai in luna februarie, m.sport.ro a fost vizitat de pe telefonul mobil de aproape 1,8 milioane de ori! m.sport.ro a depasit chiar versiunile de www. ale unor site-uri ca orange.ro, cinemagia.ro, kudika.ro sau acasa.ro.

Mobisite-urile ProTV S.A. (m.sport.ro, m.stirileprotv.ro, m.incont.ro, m.perfecte.ro, m.acasatv.ro, m.yoda.ro) au realizat joi 22 martie peste 200.000 de vizite si aproape jumatate de milion de afisari.

Oferta e completa, o data cu lansarea mobisiteului m.procinema.ro, pe care userii gasesc ultimele stiri din filme, programul de la TV si din cinematografe.

 

Pompa submersibila – sistem de protectie

Sursa de baza pentru existenta vietii este tocmai apa. Dispunem de surse cu apa, dar nu le avem la indemana. Depinde de noi sa ne asiguram conditiile propice si optime de supravietuire. Ne dorim o viata cat mai accesibila din punct de vedere comoditatilor si de ce nu daca se poate. Putem trai confortabil, putem fructifica ceea ce ne ofera natura, ne putem facilita munca in gospodarie. Cum? Putem apela la un sistem de alimentare cu apa eficient. La orice lucru trebuie sa observam partea benefica, din orice trebuie sa incercam sa sustragem ceva productiv. Majoritatea utilizatorilor platesc la sistemul de alimentare cu apa de la reteaua publica mai mult decat ar trebui. Aprovizionarea cu apa de la sistemul public  nu este ceva rentabil. Asa cum este un arbore care are o parte vizibila, respectiv trunchiul si coroana si o parte care nu se vede-radacina ascunsa in pamant, asa sunt si costurile privind alimentarea cu apa, care practic sunt necunoscute pentru utilizatori si extrem de ridicate. pompa submersibila este un dispozitiv economic si eficient in orice gospodarie. Costurile sunt reduse atat la instalare cat si pe parcursul duratei de functionare al acesteia. Exista diverse modele, fiecare individulizandu-se prin anumite trasaturi, componente, destinatii de utilizare. O astfel de pompa este solutia optima pentru cei care traiesc la tara si dispun de fantani si puturi in curte sau prin apropiere, pentru cei care doresc sa-si irige culturile, pentru cei care desfasoara activitati industriale. Dispozitivul are o vasta aplicabilitate. Sunt modele care asigura protectie impotriva inundatiilor. Exista o pompa submersibila  care are capacitatea de a vehicula cantitati enorme de apa provenite din inundatii. Aceasta are o structura mai aparte, prezinta un element component ca o elice care practic are proprietatea de a ventila si de a sustrage intr-un timp cat mai scurt cantitatile suplimentare de apa. Prezinta un orificiu prin care apa este trasa.  Cu cat diametrul orificiului este mai mare si cu cat  sistemul rotativ este  mai rapid cu atat este mai bine pentru ca apa in exces este eliminata mai rapid. O astfel de pompa submersibila are un mecanism de functionare opus celor utilizate pentru alimentarea cu apa. Cele care furnizeaza apa in gospodarii trag lichidul de la adancime (cazul celor care au ca sursa de alimentare un put sau o fantana), il filtreaza si-l imping spre suprafata. Cele cu elice practic aduna surplusul care trebuie eliminat. Ele “absorb” apa. Modele de pompe submersibile sunt nenumarate in functie de motivele si necesitatile pentru care lumea le monteaza. pompa submersibila utilizata in scop industrial este mai rezistenta. Prezinta o structura adaptabila lichidului pe care il pompeaza, interiorul este rigid. Prefiltrul este dotat cu un sistem de maruntire. Intreaga pompa este pregatita sa filtreze si sa traga cantitati de apa cu nisip, impuritati, corpuri straine de diverse dimensiuni. Aceasta pompa trage apa murdara rezultata in urma activitatilor industriale. Pompa pentru ape uzate este functionabila si in sistem industrial. Se recomanda insa dupa fiecare utilizare sa fie verificata pentru a fi curatata. Acel sistem de maruntire toaca corpurile de dimensiuni mai mari  prezente in lichidul pompat. Cei care nu au incercat  inca pompa submersibila, sunt sfatuiti sa o faca cu cea mai mare incredere. Prin montarea acestui dispozitiv isi vor imbunatati stilul de viata, vor trai mai ecologic si vor invata sa pretuiasca fiecare lucru. Practic acesta este mecanismul de functionare al oricarui tip de pompa submersibila:  orice picatura are o valoare nepretuita si putem trai cu cat trebuie, unde trebuie la momentul indicat. Un strop de apa risipit astazi iti poate fi de folos maine. O astfel de pompa este economica pentru noi din punct de vedere financiar si benefica pentru generatiile care urmeaza. 


hidrofor, pompa submersibila

joi, 22 martie 2012

Ion Craciunescu a izbucnit in plans la o emisiune TV: Gigi Becali m-a sunat ca sa ma injure de mama

Imediat dupa meciul Tg. Mures - Steaua 1-0, finantatorul Stelei l-a sunat pe seful arbitrilor din Liga 1, pentru a-i reprosa arbitrajul lui Balaj. "M-a injurat de mama, la modul cel mai ordinar posibil. Mama mea a murit in urma cu un an", a spus Craciunescu, la DigiSport, izbucnind in lacrimi: "Traim intr-o lume bolnava: m-a injurat unul care altfel umbla cu biblia si cu biserica de dimineata pana seara..."

Finantatorul Stelei i-a reprosat lui Cristi Balaj ca nu a acordat penalty, in prelungiri: "Acolo sunt doua penalty-uri, nu unul!", spune patronul, recunoscand in acelasi timp ca si Tg Mures a avut o lovitura de la 11 metri neacordata, in minutul 82.

Joi seara, Craciunescu fusese criticat si de patronul Vasluiului, Adrian Porumboiu.

"Am auzit ca Porumboiu spune ca i-am trimis un arbitru cu tema, la meciul pe care l-a pierdut acasa cu Brasov... Nu l-am intalnit niciodata pe acel arbitru, l-am vazut de doua ori doar, in plenul adunarilor de la comisie! Domnul Porumboiu este suparat ca nu ii mai raspund la telefon, asa cum si domnul Badea de la Dinamo (care m-a desfiintat miercuri, dupa Otelul - Dinamo 1-1), este nedumerit de ce nu se mai duce seful arbitrilor sa ii dea raportul!" - Ion Craciunescu, seful CCA.

Caru' cu Vedete... de la Cancan: Nu e o gluma! Huidu s-a apucat iar de sportul care era sa-l omoare: E sef la Cronica, ne da ordine si s-a apucat iar de ski; Beatrice Tican a avortat in Germania, de mana cu mama ei; Ray J., implicat intr-un nou scanda

Nu e o gluma! Huidu s-a apucat iar de sportul care era sa-l omoare: "E sef la Cronica, ne da ordine si s-a apucat iar de ski". Serban Huidu a inceput sa schieze din nou asta desi in urma cu aproape doi ani a suferit un accident pe partie care aproape ca l-a omorat. Viata merge mai departe pentru Serban Huidu. El s-a retras de pe micile ecrane dupa ce a suferit accidentul de schi in Austria, dar a revenit in spatele lor. In plus, fostul carcotas s-a reapucat chiar si de schi. "Serban Huidu e sef la Cronica, ne da ordine. E foarte bine si s-a apucat iar de ski.Da, ii place foarte mult, este viata lui", a dezvaluit Bebelusa Oana, la Cancan TV. La data de 29 decembrie 2010, Serban Huidu schia, impreuna cu familia sa, in masivul Patscherkofel, zona Patsch. Purta casca. In zona neteda a partiei a intalnit un sant ud, in care i s-a blocat un schi si s-a prabusit in partea stanga a partiei, aproximativ 10 de metri, printre copacii din padure. A suferit leziuni grave la cap si a fost transportat in coma cu elicopterul la Spitalul din Innsbruck, de unde, dupa cateva saptamani critice, inclusiv stari induse medical de coma, Huidu a revenit in tara pe 4 februarie 2011.

Beatrice Tican a avortat in Germania, de mana cu mama ei. Fostul boxer Daniel Neacsu a aflat recent ca nu va mai fi tata.
Fericirea cuplului Daniel Neacsu-Betrice Tican a fost puternic zdruncinata in urma cu doua saptamani, cand el ar fi prins-o prizand cocaina in baie, desi era insarcinata in trei luni. Barbatul a avut o serie de declaratii dure la adresa celei cu care urma sa se casatoreasca, insa, odata cu trecerea zilelor, s-a inmuiat si a chemat-o din nou acasa. S-a intors la el, dar fara copil. eri, paparazzii CANCAN au fotografiat o intalnire romantica intre Beatrice Tican si iubitul ei, Daniel Neacsu, zis Dan Cioara, care a asteptat-o cu flori la aeroport. De acolo, cei doi au mers direct la el acasa, semn ca s-au impacat. Insa nu au cum sa reia lucrurile de unde le-au lasat in urma cu doua saptamani, cand a izbucnit scandalul. Potrivit informatiilor noastre, Beatrice nu mai este insarcinata cu bebelusul pe care amandoi si-l doreau atat de mult. Se pare ca aceasta a facut avort intr-o clinica in Germania, unde a mers insotita de mama ei si tocmai de acolo se intorcea in momentul in care s-a intalnit cu Daniel. Surse din preajma lor ne-au dezvaluit faptul ca, dupa interventie, Betrice nu s-a simtit tocmai bine si, ieri, toata ziua, iubitul ei a alergat dupa medicamente, pentru a-i ameliora durerile si hemoragia.

Ray J., implicat intr-un nou scandal porno. S-a filmat facand sex cu Whitney. Artistul Ray J. detine o multime de poze si filmulete porno cu regretata diva Whitney Houston, care i-a fost iubita pana in momentul decesului acesteia. La doar o luna de la moartea cantaretei Whitney Houston apar informatii incendiare despre viata amoroasa a acesteia. Potrivit Radaronline, fostul iubit al artistei, Ray J., ar fi filmat partidele de sex cu aceasta si intentioneaza sa faca publice inregistrarile. Rudele lui Whitney l-au somat pe acesta sa nu o implice pe fosta lui iubita in scandaluri murdare care sa o puna pe legendara cantareata intr-o lumina proasta. Brandy, cel mai mic dintre fratii Houston, i-ar fi cerut lui Ray J. sa dea materialele XXX familiei, pentru a evita ca acestea sa fie scoase la vanzare.

Andreea Tonciu a dansat la bara in Mexic! A petrecut clipe de vis alaturi de Mitea! Andreea Tonciu si Nicolae Mitea traiesc o relatie cu nabadai. Dupa ce s-au certat si impacat de nenumarate ori, cei doi au petrecut o saptamana de vis in Mexic pentru a sarbatori cum se cuvine ultima impacare. Andreea a profitat din plin de vremea frumoasa de afara si a mers zilnic la plaja, capatand un bronz poate mult prea strident. Asta nu a fost singura distractie a iubitei lui Mitea, Andreea delectandu-se din plin cu dansuri la bara, chiar pe plaja, in vazul tuturor. Din nefericire pentru ea zilele de vacanta s-au terminat si si-a anuntat fanii de pe Facebook ca se va intoarce in Romania. Probabil cumtremurul puternic care a avut loc in Mexic a speriat-o pe Andreea care doreste sa revina cat mai repede pe plaiurile mioritice.

Tigancusa, tigancusa! Uite ce pirande frumoase sunt Claudia de la Sexxy si Adina de la Heaven! Claudia Patrascu si Adina de la Heaven au sustinut un recital inedit la Cancan TV, alaturi de Sorinel Pustiu. Cele doua cantarete s-au imbracat in straie tiganesti si au incins un show pe cinste alaturi de Sorinel. Atat Adina, cat si Claudia au fost foarte mandre de noul lor outfit si au declarat ca se simt foarte bine in rochiile colorate. Cei trei artisti au intrepretat impreuna piese precum: Caravanele, Inima de tiganca, Trec tiganii.

Adela Popescu: "El e noul barbat din viata mea!" Oare Radu Valcan stie?
Iubita actorului Radu Valcan a facut o marturisire socanta pe un site de socializare. Ea a postat recent pe un site de socializare ca are un nou barbat in viata ei. "El e Bonsi, noul barbat din viata mea! Cadou de la Radu", a scris Adela pe pagina ei, referindu-se la bonsaiul ei.

Comisia Europeana schimba regulile privind achizitiile publice - masurile duc la eliminarea discriminarii pentru companiile din statele UE si un mecanism de retaliere fata de tari care aplica astfel de discriminari

Comisia Europeana argumenteaza ca piata achizitiilor publice din UE este una dintre cele mai deschise din lume, insa multe companii europene s-au plans ca sunt discriminate pe alte piete in competitiile pentru achizitii publice. Mai mult, in contextul crizei economice, multe state din afara Uniunii Europene au introdus masuri protectioniste, care au dezavantajat firmele europene. Prin urmare, acesta noua politica raspunde plangerilor formulate de diverse industrii europene, care au nemultumiri pentru ca se confrunta cu o competitie incorecta facuta de firme din tari terte chiar pe pietele din statele membre.

Asa ca scopul acestei noi politici europene este de a angaja tarile non-UE in negocieri pentru o deschidere mai mare a pietei de achizitii publice.

Comisia propune un instrument bazat pe doua elemente:

1. In cazul contractelor care depasesc 5 milioane de euro si care nu sunt reglementate prin acordurile internationale existente, Comisia ar putea aproba excluderea, de catre autoritatile contractante din UE, a ofertelor care cuprind o parte semnificativa de bunuri si servicii straine. Autoritatile contractante vor trebui sa informeze Comisia privind intentia de a respinge aceste contracte, iar Comisia va avea doua luni la dispozitie (perioada care ar putea fi prelungita cu alte doua luni) sa analizeze existenta unei reciprocitati in tara respectiva si sa aprobe sau nu aceasta excludere.

2
. In caz de discriminare repetata si grava fata de furnizorii europeni in tarile terte, Comisia va avea la dispozitie un mecanism care sa-i permita sa restrictioneze accesul la piata UE daca ara din afara UE nu ia parte la negocieri pentru eliminarea dezechilibrelor de acces pe piata. Eventualele masuri restrictive vor fi directionate, luand, de exemplu, forma excluderii ofertelor originare dintr-o tara din afara UE sau a impunerii unei penalizari privind preturile.

In plus, cand autoritatile publice intentioneaza sa accepte oferte care sunt "anormal de scazute ca pret" ele trebuie sa ii informeaze pe ceilalti participanti la licitatie si sa explice motivele pentru care acesta aceste oferte, pentru a creste transparenta procedurii.

Cum va analiza Comisia decizia unei tari de a exclude de la procesul de achizitii anumite bunuri si servicii?


Comisia va folosi, in analiza sa, urmatorii parametrii:

  • Gradul in care legile privind achizitiile publice din tara in cauza asigura transparenta in concordanta cu standardele itnernationale si impiedica orice discriminare impotriva bunurilor, serviciilor si operatorilor economici din UE.
  • Gradul in care autoritatile publice din tarile non-UE mentin sau adopta practici discriminatorii impotriva bunurilor, serviciilor si companiilor din UE.
In practica, niciun bun sau serviciu nu va putea fi exclus de la achizitie fara aprobarea Comisiei.

Ce restrictii pot fi impuse momentan pentru tarile terte?

Piata UE este inchisa pentru doua domenii ofertelor companiilor dini tari terte: cel al utilitatilor si al apararii.

Sectorul utilitatilor (telecomunicatii, posta, apa, energie), Directiva 2004/17/EC permite exceptarea de la aprobarea ofertelor pentru bunuri straine. In plus, potrivit legislatiei, exista posibilitatea preferintei pentru oferte europene.

In sectorul de aparare, legislatia europeana, Directiva 2009/81/EC, permite statelor membre sa respinga de la licitatii oferte din tari terte.


Istoricul acestei initiative

In concluziile sale din 23 octombrie 2011, Consiliul European a solicitat Comisiei sa elaboreze o propunere pentru un instrument UE avand ca scop deschiderea pietei achizitiilor publice, subliniind ca Europa va continua sa promoveze comertul liber, echitabil si deschis si afirmandu-si totodata interesele intr-un spirit de reciprocitate si de avantaje comune in raport cu cele mai mari economii mondiale.

In decembrie anul trecut, Comisia Europeana a prezentat un program global de modernizare a achizitiilor publice din UE (IP/11/1580). Initiativa completeaza aceste eforturi interne cu un set de reguli pentru dimensiunea externa a politicii de achizitii.

Prin urmare, propunerea Comisiei va fi trimisa acum Consiliului si Parlamentului European pentru aprobare. Este nevoie de un vot cu majoritate calificata in Consiliu. Comisia spera ca legislatia sa intre in vigoare in a doua parte a anului 2013.

Controversele mondenitatii

Estetica corporala face apel la solar, manechiura, pedichiura sau saloane de infrumusetare complet echipate

Ca in ziua de azi conteaza mai mult ambalajul decat continutul, forma decat fondul, este clar. Lumea este din ce in ce mai superficiala si nimeni nu se mai straduieste macar sa ascunda asta. Este un fapt, iar adevaratii supravietuitori se vor adapta. Insa femeile se vor posta mereu in avanposturi...

 

Parasind cadrul generalist, moralist, va vom trage abrupt spre problematica pe care doream sa de fapt sa o punctam. In jurul saloanelor de infrumusetare din Bucuresti, a tehnicilor pe care acestea le utilizeaza si in special avand in prim plan sedintele de solar s-au creat multe controverse. Bucurestiul, cel putin, e plin saloane de infrumusetare dotate cu solar. Desi efectele sunt rapide si nu foarte costisitoare parerile, despre frecventarea unui astfel de salon de bronzat din Bucuresti sunt impartite, foarte impartite. Si daca luam in calcul avantajele si presupusele dezavantaje ale expunerii pielii la actiunea solarului (neaparat din Bucuresti, pentru ca aici se afla toate adevaratele dive, nu-i asa?!) apare natural intrebarea: „merita sa imi asum risul?”

 

Avantaje

In cazul solarului avem de-a face cu o expunere controlata la raze U.V care, se presupune, este mai sigura decat bronzul natural. De aici decurg si restul avantajelor, cum ar fi: stimularea sistemului imunitar concomitent cu fixarea calciului si a vitaminei  D3 in organism, inducerea unei stari henerale de bine si prevenirea aparitiei osteoporozei.

 

Dezavantaje

Sunt vizate in special acele zone mai sensibile ale pielii ca alunitele, cicatricile, petele, care trebuie ferite de actiunea razelor U.V. De asemenea, parul poate fi degradat rapid daca este expus. Studiile au aratat ca solarul emite atat raze UVA cat si raze UVB, acestea combinate fiind cu cele UV „conglomerat” ce creste riscul aparitiei cancerului de piele. Dar, ce este cel mai important, expunerea repetata intr-un salon de bronzat artificial provoaca o imbatranire rapida a pielii. Subliniem insa ca o expunere moderata, cu protejarea tuturor zonelor sensibile amintite poate fi benefica.

 

Concluzia...

O va trage fiecare si va suporta consecintele propriilor alegerii. Frecveantarea unuia din poate sutele de solare din Bucuresti va va da o infatisare exotica in plina iarna, pe termen lung insa, efectele pot fi catastrofale daca nu tineti cont de anumiti factori de protectie. Dar de ce sa nu frecventam un astfel de salon de infrumusetare din Bucuresti doar pentru a ne ingriji manechiura si pedichiura? Cam putin, veti zice, un tratament cosmetic poate fi revolutionar, iar o vizita la coafor va aduce schimbarea cea mai evidenta in look-ul nostru. Mda, insa nu pierdeti din vedere ca toate aceste mici rasfaturi aduc dupa sine riscuri similare solarului. Se lucreaza cu substante chimice, de multe ori sub masca naturalului, substante care in timp pot avea efecte negative considerabile. Revenind, manechiura si pedichiura nu pot face niciun rau, bine, avand in vedere ca personalul va fi bine instruit care stie sa manuiasca instrumentele specifice. Iar look-ul natural va fi mereu la moda. Fiecare femeie este frumoasa in felul sau, doar trebuie sa stie sa isi puna in valoare calitatile cu care a fost inzestrata de natura. O logica masculina, rece, foarte pragmatica? Da, pentru ca fiecare femeie are partea sa masculina asa cum fiecare barbat are pe cea feminina, insa orice feminizare cu forta va fi taxata, inversul fiind de asemenea valabil. Complicat, dar, ca de obicei, noi suntem cei care complicam viata. Ar trebui sa ne intoarcem spre lucrurile simple, esentiale, bucuriile mici, care condimenteaza si dau coloare cu adevarat vietii.

 

 

 


salon infrumusetare bucuresti, salon infrumusetare bucuresti

miercuri, 21 martie 2012

Parchetul ICCJ: Concluziile raportului IML sunt ca Vladan a avut discernamant cand si-a ucis sotia

stirileprotv.ro Parchetul instantei supreme a anuntat ca, potrivit celor comunicate de catre Institutul National de Medicina Legala, concluziile raportului sunt ca Vladan are discernamantul pastrat in raport cu faptele pentru care este cercetat.

Procurorii Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ) au primit in cursul zile de miercuri, 21 martie, raportul de expertiza medico-legala psihiatrica.

Potrivit celor comunicate PICCJ de catre Institutul National de Medicina Legala "Mina Minovici" concluziile raportului sunt in sensul ca inculpatul Vladan Gheorghe "are discernamantul pastrat in raport cu faptele pentru care este cercetat".

Vladan Gheorghe a fost arestat pentru 29 de zile, la data de 6 martie 2012, pentru omor calificat si deosebit de grav si tentativa la omor calificat si deosebit de grav.

In dupa-amiaza de 5 martie, Vladan si-a impuscat mortal sotia si pe o colega a acesteia, in coaforul unde femeile lucrau, agentul ranind totodata si alte sase persoane, angajati si clienti ai salonului.

In aceeasi zi, dupa ora 14.00, potrivit sefului Politiei Romane, Liviu Popa, agentul Vladan fusese citat telefonic sa se prezinte la Sectia 14, unde sotia sa il reclamase in data de 1 martie pentru amenintari.

Florina Vladan a declarat la politie, in 1 martie, ca barbatul sau, cu care se afla in actiune de divort (termenul de judecata fiind pe 7 martie-n.r.) , o ameninta si ca este detinatorul unei arme cu foc, insa autoritatile nu au grabit solutionarea plangerii, iar dupa patru zile femeia a fost ucisa.

In atacul lui Gheorghe Vladan au cazut victime colaterale persoane nevinovate.

marți, 20 martie 2012

Subiectele Zilei: Harta mondiala a veniturilor din titei. Romania incaseaza cele mai mici redevente din petrol; Ministrul Economiei, dupa ce statul a bagat in buzunarul baietilor destepti un bacsis de 1,5 miliarde de euro: A venit timpul ca statul sa fie

Harta mondiala a veniturilor din titei. Romania incaseaza cele mai mici redevente din petrol. Statul roman incaseaza printre cele mai mici redevente din lume din extractia de petrol, de pana la cinci ori mai mici decat statele din varful clasamentului. Teoretic, redeventa este de 3,5% pana la 13,5% in functie de tipul zacamantului, ceea ce este din start un interval destul de scazut. Practic, Petrom poate aplica acest procent, pana in 2014, la valoarea de 26 de dolari pentru un baril, desi pretul international a depasit 125. Asa se face ca practic intreaga productie nationala de petrol a fost cedata anul trecut cu echivalentul a 4 dolari barilul. Acesta este unul dintre cele mai reduse niveluri din lume, cu exceptia celor din Australia sau Marea Britanie, unde nu exista redevente, ci doar impozitare progresiva a profiturilor, de pana la 50%. De asemenea, multe tari folosesc un model de participare a statului la profit, care poate ajunge la 85% sau de operare exclusiva prin intermediul unui fond suveran. Dintre tarile care folosesc sistemul redeventelor, la coada clasamentului se mai afla Brazilia, care cu doar 10% tot incaseaza 12 dolari pe baril, adica de trei ori mai mult decat Romania. In schimb, SUA ajunge la 20 de dolari pe baril iar Rusia - la 24, scrie EVZ.

Ministrul Economiei, dupa ce statul a bagat in buzunarul baietilor destepti un bacsis de 1,5 miliarde de euro: "A venit timpul ca statul sa fie baiatul destept". "A venit timpul ca statul sa fie baiatul destept", a declarat ministrul Economiei, Lucian Bode, referindu-se la contractele directe pe care mai multe firme, asa-numitii "baietii destepti", le au cu Hidroelectrica si care urmeaza sa fie renegociate pana la sfarsitul lunii martie. Ministrul a declarat intr-un interviu, ca Guvernul va rezilia in "conditii in care statul sa nu piarda" contractele bilaterale prin care Hidroelectrica vinde energie daca beneficiarii acordurilor comerciale nu vor accepta cresterea preturilor, scaderea duratei si a cantitatilor, a declarat Bode. "Daca nu ajungem la rezultatul pe care il urmarim, suntem dispusi sa mergem pana la capat. Rezilierea in conditiile in care statul sa nu piarda. A venit timpul ca statul sa fie baiatul destept din aceasta ecuatie", a spus ministrul Economiei, anunta Gandul.

22 martie 2012. Ziua in care se vor intoarce zimbrii in padurile din Romania, dupa o absenta de 200 de ani. Data de 22 martie 2012 va intra in istoria Romaniei drept momentul in care tara noastra va avea din nou zimbri in libertate, dupa 200 de ani de cand aceasta specie a fost exterminata de pe teritoriul nostru. Primele cinci exemplare vor fi lasate in liberate, incepand de joi, in zona montana a judetului Neamt. Programul de repopulare a Carpatilor Romaniei cu zimbri este pus in aplicare de Parcul Natural "Vanatori-Neamt". Eliberarea celor cinci zimbri este o etapa dintr-un lung sir de actiuni premergatoare. Munca specialistilor a inceput inca din 2003. In acest parc natural s-a creat un sistem de tratamente veterinare pentru zimbri, s-au facut primele tranchilizari la aceste animale, s-au realizat primele analize hematologice, biochimice, genetice, biometrice, parazitologice. Efectivul de zimbri de aici a fost inscris in Cartea de Pedigree a Zimbrilor. In 2006 a fost inaugurat Centrul de Management al Zimbrului, dotat cu tarcuri de aclimatizare, laborator veterinar, fiind aduse si echipamente de monitorizare, cu ajutorul carora animalele eliberate vor fi urmarite pas cu pas, informeaza Romania Libera.

Visul american, esuat la tribunal. Romanii cercetati de FBI pentru tentativa de extorcare a milionarei Anne Bass din SUA au ajuns cu greu in "tara tuturor posibilitatilor". Acum, ei risca sa-si petreaca toata viata dupa gratii. Emanuel Nicolescu (32 de ani) din Bucuresti, Nicolae Helerea din Brasov si Alexandru Stefan Barabas (25 de ani) din Iasi sunt principalii suspecti in cazul sechestrarii si tentativei de extorcare a milionarei americane Anne Bass, eveniment petrecut in aprilie 2007, in South Kent, Connecticut. Primul dintre ei a fost deja arestat de autoritatile americane si este judecat in aceste zile la New Haven, Connecticut. Nicolescu este acuzat oficial de tentativa de extorcare, conspiratie in vederea extorcarii, precum si detinerea unui vehicul furat. Risca 50 de ani de inchisoare. Ceilalti doi sunt in vizorul investigatorilor americani, iar presa de peste Ocean se refera la ei prin sintagma "nu a fost inca arestat". Investigatorii americani, printre care si FBI, cauta dovezile care sa-i incrimineze si sa-i aduca in fata instantei, scrie Adevarul.

Un "monarh" intrigant.
Presedintele face simultan doua lucruri care nu merg deloc impreuna. Pe de o parte aroga o postura monarhica, pe de alta practica un discurs plin de insinuari pitoresti si neonorante. Presedintele este persoana care poate mai mult decat oricare alta sa orienteze discursul public: poate declansa dezbateri, poate stimula procesul de reflectie politica si, in general, prin situarea sa simbolica si institutionala, e in masura sa ridice nivelul general al vietii publice. Din nefericire, presedintele Traian Basescu pare de la o vreme ca se complace tot mai mult intr-o intriga politica vicioasa, adoptand rolul, lipsit de noblete, al ispititorului. Ca si cum ar nutri cea mai proasta opinie despre natura umana, presedintele il instiga prin flaterii si zvonuri pe un politician impotriva altuia, ii face unuia dintre ei oferte magulitoare si laolalta cu intregul sau aparat de propaganda, sapa metodic la temelia unitatii opozitiei, anunta Deutsche Welle.

Drumul spagii in cazul tunului de 1 miliard de euro. Lichidatorul combinatului din Moldova Noua a vandut ilegal patrimoniul acestuia, o miza de un miliard de euro. Pe 19 ianuarie 2011, Adunarea Creditorilor SC Moldomin SA - care detine o serie de mine cu rezerve de cupru de un miliard de euro - a aprobat valorificarea "la pachet" a bunurilor din patrimoniul combinatului. Tot atunci s-a hotarat ca principalul creditor, Agentia Nationala de Administrare Fiscala (85%), sa faca parte din comisia de negociere. Dupa trei luni, lichidatorul Razvan Train Zavaleanu (RTZ&Partners) a schimbat ilegal regulamentul si a modificat cu de la sine putere conditiile de vanzare. El a impartit patrimoniul companiei in loturi, fara sa ceara aprobarea creditorilor si fara sa existe un raport de evaluare pentru fiecare bun in parte. Apoi, pe 26 iulie, l-a eliminat pe reprezentantul ANAF din componenta comisiei de negociere si nu i-a mai permis decat sa asiste ca observator la negocierile cu potentialii cumparatori, informeaza EVZ.

Cum revin la viata vechile meserii. Palate din Rusia sau din Europa Occidentala sunt restaurate cu ajutorul mesterilor din Transilvania. Insa ei restaureaza si tesaturi ori bijuterii. O serie de meserii vechi sunt readuse la viata de proiecte noi. Colectionarii privati din Occident ori din Romania apeleaza la maiestria mesterilor din Transilvania pentru a restaura obiecte vechi, mostenite din generatie in generatie, ori cumparate in ultimii ani, de la proprietari scapatati din cauza crizei. Astfel de obiecte pot fi bijuterii, arme, mobilier, tablouri, tapiserii, dar si hrisoave ori diplome nobiliare. Una dintre cele mai valoroase echipe de restauratori lucreaza in laboratorul de specialitate al Muzeului National de Istorie al Transilvaniei din Cluj, spune directorul acestuia, Carmen Ciongradi. Specialistii muzeului sunt capabili sa restaureze obiecte extrem de diverse, din epoci istorice diferite. "Laboratorul nostru, care a luat fiinta in 1974, ca laborator zonal de investigare si restaurare, restaureaza si are specialisti in toate domeniile importante. Avem restauratori specializati in metal, in ceramica, in hartie, in piatra, in pictura si in materiale textile", spune istoricul Carmen Ciongradi, scrie Romania Libera.

Carnavalul, prilej de calatorie si distractie

costumele de carnaval ne duc cu gandul la copilarie, divertisment si evadare din realitate. Inca din vremuri demult apuse, oamenii participau la diverse manifestari, care constau si in adoptarea unei vestimentatii speciale, iesita din comun.

Desi multi dintre noi nu stiu, carnavalul are in anumite regiuni ale lumii, o conotatie religioasa. Aceste serbari la care se imbina muzica, dansul si elementele de acrobatie se desfasurau inca din vechi timpuri, preponderent la catolici. Semnificatia acestor evenimente este cea de pregatire pentru intrarea in postul Pastelui, cel mai mare din an. Astfel, credinciosii au parte cu acest prilej, de un ultim rasfat inainte de perioada de curatire sufleteasca si trupeasca, ce va urma timp de sapte saptamani. De aceea, majoritatea carnavalurilor de pe mapamond au loc in luna februarie.

Exista o latura a turismului creata in jurul conceptului de carnaval. De aceea, numeroase agentii au oferte turistice special realizate pentru persoanele care doresc sa participe la acest tip de eveniment.

Cei care aleg sa viziteze o tara intr-o perioada in care se desfasoara un carnaval, au parte de un avantaj incontestabil. Pe langa oportunitatea de a se bucura de atractiile turistice specifice locului, acestia vor trai cu siguranta o experienta de neuitat. Cultura, traditiile si obiceiurile puternic inradacinate in zona respectiva isi vor face simtite prezenta.

Nimic nu poate exprima mai bine specificul unui popor decat modul in care acesta se manifesta in momentele de bucurie. costumele de carnaval pe care localnicii le poarta, dansurile pe care le practica, muzica pe care o asculta reprezinta o adevarata carte de vizita. O dovada a identitatii lor.

Printre carnavalurile celebre in lume se numara si cele de la Rio de Janeiro, Venetia, Mardi Gras din New Orleans, Trinidad si Tobago, Nisa, Koln, Tenerife. 

Carnavalul de la Venetia este organizat inca din secolul al 11-lea, devenind o emblema a Italiei. Persoanele care participa la acest eveniment poarta masti, dar si costume de carnaval dintre cele mai diverse. Predominante sunt insa cele care redau spiritul de epoca, de odinioara. Contese, baroni, printi si printese, regi si regine. Fiecare se transforma in ceea ce isi doreste.

La carnavalul de la Rio, cel mai cunoscut din lume, costumele dansatoarelor sunt preponderent sumare, cat mai provocatoare si stralucitoare. Insa exista numeroase alte tipuri de costume. Personaje din povesti, desene animate, actori si cantareti, personalitati istorice. In fiecare an este organizat un spectacol tematic. La editia din 2011, parada a avut drept sursa de inspiratie Casa regala a Marii Britanii.

In cazul in care doriti sa va incantati simturile la o astfel de serbare, trebuie sa luati in calcul achizitionarea unor piese de vestimentatie adecvate. In apropierea locatiilor unde au loc aceste evenimente, costurile de inchiriere a unui costum de carnaval sunt destul de mari. De aceea, ar fi bine sa cumparati costumele din tara, inainte de a pleca in vacanta. In aceasta maniera, nu veti mai pierde timp pretios pentru a cauta ceea ce aveti nevoie, si totodata veti economisi bani.

Cufarul Fermecat va pune la dispozitie tot ce este necesar pentru a va bucura de magia unui carnaval! La noi veti gasi orice tip de costum, indiferent de tematica evenimentului.

 

 


costum, inchiriere costume

luni, 19 martie 2012

Reportaj CNN cutremurator. Mauritania: ultimul taram al SCLAVIEI de pe Terra

stirileprotv.ro Moulkheir Mint Yarba este o femeie din Mauritania care, intr-o zi, s-a intors de la munca din desert si a vazut ceva inimaginabil. Fiica sa, care nici nu invatase sa mearga, fusese lasata in soare sa moara.

Cu lacrimi amare, mama si-a plans copilul care zacea in nisipul portocaliu al Mauritaniei cu ochii acoperiti de insecte. Stapanul femeii este cel care a violat-o si i-a facut acest copil. Acum, el a vrut sa o pedepseasca, sa o faca sa munceasca mai mult, fara sa mai aiba grija copilului ...

Incercand sa-si revina din soc, Yarba a intrebat daca poate face o pauza ca sa-si ingroape copilul cum se cuvine. Raspunsul stapanului a fost: "Treci inapoi la munca!" Mai tarziu, la cimitir, ea a povestit ca "a sapat o groapa si a inmormantat-o in hainele in care pe care le avea atunci, fara sa o spele sau sa respecte alte ceremonii funerare".

"Am avut doar lacrimile mele ca sa imi aline durerea", a povestit femeia care este acum un adevarat activist impotriva sclavagismului. Ea a scapat de sclavie in 2010 si a cerut autoritatilor din Mauritania sa ii pedepseasca pe cei care au lipsit-o de libertate. "Vreau dreptate, dreptate pentru fiica mea pe care au ucis-o si pentru anii in care m-au batut si au abuzat de mine".

"Am plans mult timp din cauza mortii fiicei mele si pentru ca traiam in acest hal. In loc sa ma inteleaga, mi-au zis sa-mi tin gura, amenintandu-ma ca situatia se poate inrautati atat de mult, incat nu voi putea suporta.".

Mauritania

Moulkheir si-a spus povestea in fata jurnalistilor de la CNN in decembrie, cand un reporter si un fotograf au vizitat Mauritania, o tara mare si uscata, aflata in partea vestica a Saharei. Jurnalistii americani au strans informatii despre locul in care sclavagismul este o practica obisnuita, acceptata si folosita mai mult decat in orice alta zona de pe Terra.

In Mauritania traiesc aproximativ 3.400.000 de oameni, iar sclavia este prezenta in randul a circa 10% sau 20% din populatie. Acestea sunt datele furnizate de Gulnara Shahinian, raportor special al Natiunilor Unite, care subliniaza faptul ca este vorba despre "sclavie adevarata, in toata puterea cuvantului."

Si daca aceasta situatia pare incredibila, atunci trebuie luat in considerare si faptul ca Mauritania este ultima tara din lume care a abolit, oficial, sclavia. Acest lucru s-a intamplat in 1981, la aproape 120 de ani dupa ce Abraham Lincoln a elaborat Proclamatia din SUA. De asemenea, abia in urma cu 5 ani, in 2012, in Mauritania s-a adoptat o lege care incrimineaza actul de posesiune a unei persoane. Pana acum, un singur caz a fost judecat si condamnat.

"Chiar daca stiam toate aceste informatii inainte sa plecam, ceea ce am gasit in vestul Africii ne-a uimit. Mauritania s-a blocat in timp, intr-un mod bizar si sinistru. Este un loc unde camilele si caprele strabat strazile alaturi de Sedanurile franceze. Un loc unde dunele de nisip dau impresia ca tara este un toping de bezea. Unde vanturile desertului se joaca cu nomazii, facand ca siluetele lor sa para ca sunt niste flacari la orizont. Si unde, incredibil, culoarea pielii unei persoane si istoria familiei lui spune daca va deveni sclav sau daca va fi eliberat din sclavie" - povestesc jurnalistii CNN.

Mauritania

Aceste realitatati patrund in fiecare aspect al vietii din Mauritania - incepand cu baietii inchisi la culoare care servesc ceaiuri in restaurante, pana la imbracamintea oamenilor. Un barbat care poarta o haina albastruie, larga pe la brate, cu broderii aurii pe piept este aproape sigur un om liber, care provine din clasa veche a proprietarilor de sclavi, din randul Maurilor Albi, care sunt niste arabi cu o culoare a pielii putin mai alba decat ceilalti. O femeie cu un val traditional pe cap, dar cu bratele descoperite, este aproape sigur un sclav. Mainile ei sunt expuse ca sa poata munci mai bine.

Este un loc ingrozitor si complicat, unde cea mai mare dificultate pentru straini este sa inteleaga aceste lucruri, deoarece nimeni nu are voie sa vorbeasca despre sclavie. Cand jurnalistii de la CNN au stat de vorba despre sclavie cu ministrul Dezvoltarii Rurale, Brahim Ould M’Bareck Ould Med El Moctar, a declarat ca tara sa este una dintre cele mai libere din lume. "Toti cetatenii sunt liberi in Mauritania, iar acest fenomen nu mai exista", a spus el.

Problema este insa atat de sensibila, incat ziaristii au fost nevoiti sa-si faca cele mai multe interviuri in secret, de multe ori in mijlocul noptii, in locuri foarte ferite. "Motivul nostru oficial cand am intrat in Mauritania a fost ca adunam informatii stiintifice despre stolurile de lacuste. Persoanele cu care am intrat noi in contact nu stiau ca ne intereseaza sclavia.", mai spun cei de la CNN.

Mauritania - o tara uitata de civilizatie in desert

Mauritania

Mauritania este o tara cu capitala la Nouakchott, dominata de desert, unde doar 0,2% din teren este arabil. Religia oficial este islamica, rata somajului este de 30% si doar 51% dintre oameni stiu sa scrie si sa citeasca. Aproximativ 44% traiesc cu mai putin de 2 dolari pe zi, iar PIB-ul pe cap de locuitor este de 2.200 de dolari, in comparatie cu 48.000 $ in Statele Unite. Guvernul este controlat militar, iar sistemul legislativ este format dintr-un amestec de legi islamice si franceze.

Mauritania si-a castigat independenta fata de Franta in 1960, iar presedintele actual este Mohamed Ould Abdel Aziz. El a preluat puterea in urma unei lovituri militare in 2008, rasturnand primul lider ales democratic. Apoi, in 2009, Aziz a fost ales in fruntea tarii, cu ajutorul unor alegeri care sa intareasca autoritatea sa.

 

Traian Basescu, de la "Oprescu e foarte greu de batut" la "Blaga ar putea sa mai traga o data"

stirileprotv.ro Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, ca Vasile Blaga ar putea fi un candidat de calibru la Primaria Capitalei, precizand ca si Monica Macovei ar putea fi un candidat bun, potrivit Mediafax care citeaza Televiziunea Publica.

Intrebat despre candidaturile "greilor" PDL la primariile importante, Basescu a raspuns: "De ce nu ar candida Vasile Blaga la Bucuresti?".

Moderatorul a afirmat ca Vasile Blaga a mai candidat si a fost infrant de Sorin Oprescu. "Nu-i nimic, mai tragi o data", a raspuns presedintele.

Raspunzand unei intrebari, el a admis ca si Monica Macovei poate fi un candidat potrivit. Potrivit presedintelui, pe Sorin Oprescu il poti infrange fie cu un candidat asemanator acestuia, dar putin mai istet, fie cu un candidat complet diferit, cum ar fi Monica Macovei.

El a tinut sa sublinieze ca Oprescu este un om departe de a nu fi istet. Basescu a mai spus ca liderii PDL care ar candida impotriva lui Oprescu ar trebui sa ii spuna acestuia ca niciun proiect realizat in ultima vreme in Capitala nu ii apartine, ci sunt incepute fie de Traian Basescu, fie de Adriean Videanu.

Denuntatorul lui Adrian Nastase, Genica Boerica, condamnat la 12 ani de inchisoare

Genica Boerica, cel care l-a denuntat la DNA pe fostul premier Adrian Nastase in dosarul "matusa Tamara" - in care fostul demnitar a fost achitat de instanta suprema -, a fost condamnat, luni, de catre Tribunalul Bucuresti la 12 ani de detentie intr-un caz de spalare de bani, informeaza Mediafax.

Tribunalul Bucuresti l-a condamnat pe Genica Boerica intr-un dosar de spalare de bani in care a fost deferit justitiei alaturi de alte 11 persoane, decizia nefiind insa definitiva si putand fi contestata la Curtea de Apel Bucuresti.

Tribunalul a aplicat mai multe pedepse cu inchisoarea lui Genica Boerica, pentru infractiuni la Legea 656/2002 privind prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, dar si pentru infractiuni prevazute de Codul penal.

In final, tribunalul a decis ca Boerica sa execute zece ani de inchisoare, aceasta fiind cea mai mare pedeapsa stabilita pe numele afaceristului, instanta aplicand si un spor de doi ani. Concret, Boerica va executa 12 ani de inchisoare, potrivit tribunalului.

Craioveanul Genica Boerica a mai fost implicat in restituiri ilegale de TVA, in 2007 fiind eliberat din arest preventiv.

Genica Boerica este cel care, in 2006, l-a denuntat la Directia Nationala Anticoruptie pe liderul PSD Adrian Nastase, care a fost deferit justitiei pentru fapte de coruptie.

Denuntul facut de Genica Boerica in 2006 in dosarul "Matusa Tamara" a ridicat suspiciuni, in opinia judecatorilor instantei supreme, din cauza faptului ca acesta nu a trecut testul cu detectorul de minciuni, fiind inlaturat de Inalta Curte, care a decis achitarea lui Adrian Nastase, Ristea Priboi si Ioan Melinescu pentru faptele de coruptie.

In 15 decembrie 2011, instanta suprema l-a achitat pe Adrian Nastase in dosarul "Matusa Tamara", in care a fost judecat pentru fapte de coruptie, alaturi de consilierul acestuia Ristea Priboi si de fostul sef al al Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor (ONPCSB) Ioan Melinescu.

Magistratii instantei supreme arata, in motivarea deciziei, ca au aplicat pentru stabilirea acestei solutii principiul juridic "in dubio pro reo", ceea ce inseamna ca daca intr-un caz planeaza suspiciuni, atunci acest aspect "ii profita celui judecat". Concret, instanta suprema si-a exprimat suspiciunea fata de motivele si modul in care Genica Boerica a facut denuntul in anul 2006 in acest caz. "Sub aspectul acestei infractiuni, probele invocate de Parchet in actul de acuzare se limiteaza la cele mai sus evidentiate. In cursul cercetarii judecatoresti, probele administrate nu au eliminat dubiul cu privire la verosimilitatea denuntului formulat de Genica Boerica", arata judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie in motivarea deciziei, data publicitatii joi.

Magistratii precizeaza ca evaluarea probatoriului "lasa loc nesigurantei in privinta existentei faptei", pornind de la constatarea ca principala proba a acuzarii o constituie declaratia lui Genica Boerica, insa credibilitatea acestuia poate fi pusa la indoiala, intrucat denuntul acestuia a intervenit in cursul anului 2006, cand martorul era arestat in alta cauza, iar testarea poligraf a acestuia a indicat note specifice comportamentului simulat, "cel putin in conditiile analizate in considerentele deja expuse".

duminică, 18 martie 2012

Creste progresiv numarul masinilor

In momentul de fata in lume sunt peste 1,015 miliarde de masini in intreaga lume. Prima tara la acest capitol fiind SUA cu 239,8 milioane de autovehicule, a doua China cu 78 milioane de autovehicule, dar acest numar in China creste vertiginos cu 27.5% anul trecut pe cand in SUA cu doar 1% iar daca China ar avea media de 1,3 persoane la o masina ca in SUA numai masinile din China ar depasi un miliard. Pe langa toate acestea in urmatorii ani se estimeaza cresterea de cel putin 4 ori a nr masinilor la nivel mondial. Lucru care pune pericol, mediul si existenta resurselor de energie care se scumpesc si se raresc pe zi ce trece. Acestea fiind spuse ne putem gandi cam cata lume iese cu masina zilnic si cati sunt implicati in accidente la nivel mondial si vom descoperi cifre uimitoare. Desi o mare parte din accidente sunt considerate usoare neexistand victime ci numai pagube materiale ramane totusi un numar urias de morti si raniti extrem de grav la nivel de minut pe toata suprafata globului pamantesc.

   Fiind atattia oameni care au nevoie de ajutor financiar in cazul unui accident auto au aparut firmele de asigurari si apoi firmele care se ocupau cu obtinerea de daune morale la vatamare corporala din culpa, auto, daune morale vatamari corporale accident, daune rca, daune asigurari. Acestea au rolul de a-i consilia si a-i indruma pe cei care sunt implicati in aceste tipuri de incidente ca sa poata obtine sumele cuvenite repararii pagubelor. Ca sa poata fi sustenabil din punct de vedere financiar pentru victime aceste companii ofera servicii pe cost zero pana in momentul in care se face acordarea daunelor morale, atunci firma incaseaza un procent pe care il vei sti dinainte de a incepe efectiv procedura juridica in acest sens. Poti apela la ei imediat ce s-a terminat cercetare penala accident auto pentru ca atunci exista niste concluzii alea anchetei si niste dovezi care pot fi folosite in instanta pentru a-ti sustine cauza. Sunt acum avocati experti in mai toate tipurile de accidente , chiar si in cele provocate de exemplu de scrierea de mesaje pe telefonul mobil, lucru destul de grav si nerecomandabil la volan. Scopul banilor pe care ii veti obtine ca despagubire este acela de a va plati spitalizarea, de a ajuta familia sa traiasca atata timp cat dvs sunteti in spital si nu puteti merge la munca sau sa va platiti si pagubele produse autovehiculului. Speram sa nu fiti nevoiti sa folositi nici unul din sfaturile enumerate mai sus decat pe urmatorul incercati sa conduceti cu grija si evitati situatiile in care nu sunteti atenti la volan, la anumite viteze o secunda de neatentie poate fi mai mult decat suficient sa intrati intr-o tragedie pe care o puteti regreta tot restul vietii. Desi statisticile spun ca exista diverse tipuri accidente pe care le poti pati cel putin odata in 20 de ani de condus autovehicule, nu spuneti ca aveti experienta pentru ca in general marea majoritatea a celor ce sunt implicati in aceste situatii sunt de regula soferi cu experienta care si-au cam pierdut exercitiul atentiei. Aveti foarte mare grija la sanatatea si intergritatea voastra psihica si la cea a familiei dvs, nu merita sa va grabiti la un drum pentru ca este mai bine sa ajungeti doar la destinatie decat sa existe posibilitatea sa nu mai ajungeti deloc.


acordarea daunelor morale, daune asigurari

Ultima moda in carucioarele pentru copii

Caracteristici care trebuie avute in vedere la alegerea unui carucior pentru copii
Un carucior de copii care se respecta trebuie sa fie neaparat unul multifunctional: sa se transforme cu usurinta in cosulet sau scaun de siguranta pentru masina. Dar acesta este oare singurul criteriu in alegerea unui carucior bun? Care sunt caracteristicile care pot scoate din anonimat un carucior de copii? Care sunt marcile vedeta, care sunt tipurile de carucioare, care sunt dotarile care nu trebuie sa lipseasca?

De preferabil, pliabil si multifunctional
Trebuie sa priviti problema in ansamblul sau, iar de multe ori acestea depasesc utilitatea intrinseca a caruciorului. Acesta trebuie in primul rand sa fie practic. Sa se adapteze fiecarei situatii. Cu alte cuvinte, sa sa plieze cu usurinta, de preferinta gen umbrela. Astfel, odata ajuns la locul de depozitare, acesta sa se faca cat mai mic. De aceea sunt de preferat acela carucioare care se pliaza gen umbrela, micsorandu-se pe ambele dimensiuni. Apoi, este de dorit ca acesta sa aiba toate dotarile principale: sa fie la nevoie si landou, si scaun de masina si carut sport. Astfel poti avea 3 carucioare intr-un singur produs: un landou, cu scoica (e mai usor de ridicat si de plimbat, iar micutul se poate bucura de privelistea din jur, fiind totodata protejat de eventualele intemperii) si sport pentru cand juniorul va depasi un an. Este un tip de carucior pentru toate anotimpurile. Cunoscatorii stiu ca un astfel de carucior este destul de costisitor, dar toti si-l doresc. Este un fel de El Dorado al parintilor.

Usurinta in utilizare
O alta caracteristica importanta este greutatea. Chiar daca la prima vedere un carut poate parea masiv si greoi, exista aliaje speciale, foarte usoare. Mai ales pentru mamicile care nu exceleaza la capitolele gabarit si putere fizica. Cu alte cuvinte, oricine care nu isi doreste sa substituie mersul la sala cu plimbatul copilului trebuie sa ia in calcul acest aspect.

Pretul si varianta second-hand
Ar mai fi destule caracteristici de amintit. Unii le-ar considera insa mofturi. Pentru ca, de ce sa nu recunoastem deschis, prea putini sunt in masura sa aleaga calitatea in detrimentrul pretului. Chiar daca la prima vedere un carucior pentru copii nu este un produs prea complex, care sa necesite economii substantiale, va veti convige ca pretul unui carucior de firma, cu toate dotarile si caracteristicile cele mai bune va fi cel putin piperate. Si atunci, ori merg pe varianta second hand, ori aleg un produs ceva mai greoi, incomod, fara posibilitatea de a fi reglat. Si, in definitiv, de ce nu second?! Chiar si doar ca principiu este o initiativa laudabila. Copilul va invata de mic ca omul nu trebuie sa foloseasca si sa arunce. Ca produsele de unica folosinta trebuie scoase in afara legii. Ca nu e nicio rusine in a alege produse second hand si a recicla de fiecare data cand este posibil acest lucru. Sa fim seriosi, cat de tare se poate uza un carucior pentru copii facut din materiale de calitate si, de ce nu, de firma, in doar cativa ani de utilizare? Pana la urma aceasta piata ar trebui sa fie una abundenta. O simpla cautare pe Google sau o accesare a site-urilor de profil (prin care se vand obiecte de ocazie) va va returna o multitudine de oportunitati. Alegeti atent, luand in considerare doar utilizatori cu referinte bune si nu veti regreta. Pana la urma este si aceasta o optiune, de care magaznele de profil vor tine cat de curand seama. O initiativa de gen \"rabla\"?!


carucior copii, carucioare copii